Tom și Jerry, „acuzați” pentru terorismul din Orientul Mijlociu
Mai ales pentru cei născuți în anii ’90, probabil că o asociere între violență, rasism, extremism și „Tom și Jerry” sună absurd. Aparent, șeful Serviciilor Secrete egiptene nu e de aceeași părere.
În timpul unei prelegeri la Universitatea din Cairo, Salah Abdel Sadek a acuzat în mod direct clasicele desene animate, care se învârt, ce-i drept, în jurul unui „război” dintre motanul Tom și șoricelul Jerry. Oficialul egiptean e de părere că încurajează violența, prezentând-o ca pe ceva amuzant, și duc la desensibilizarea tinerilor. „Portretizează violența într-o manieră amuzantă și transmite mesajul că da, e în regulă să lovești, e în regulă să arunci în aer cu explozibil”. A mai adăugat și că tinerii sunt supuși presiunii sociale de a recurge la violență, pe care încep să o perceapă ca fiind normală și justificabilă, potrivit RT.
Acesta a mai vorbit și despre jocurile video, pe care le consideră, de asemenea, parțial vinovate pentru violența societății. „A devenit foarte normal pentru un tânăr să stea ore întregi jucând un joc, ucigând și vărsând sânge, toate astea făcându-l fericit și mulțumit”. Totuși, afirmațiile lui Abdel Sadeh au fost ridiculizate în social media.
Seria animată „Tom și Jerry” este foarte populară în țările Orientului Mijlociu, fiind difuzată și în zone de criză precum Irak. După discursul lui Sadek, publicația egipteană Youm7 a găsit și alte motive pentru care cele două persoanaje animate ar putea duce la promovarea terorismului, sau cel puțin la un comportament distructiv. Astfel, Tom și Jerry i-ar obișnui pe copii cu obiceiurile rele (cum ar fi fumatul sau consumul de alcool), ar răspândi violență prin scenele în care prezintă atacuri cu toporul sau cuțitul și ar planta idei de „planuri sinistre” în mințile inocente ale copiilor.
Totuși, în celebrele desene, cei doi nu reușesc niciodată să se ucidă unul pe celălalt, iar planurile „malefice” se întorc împotriva lor, deci am putea interpreta și per contrarium: orice rău pe care îl încerci să îl faci altuia ți se va întoarce înapoi. În afară de asta, Tom și Jerry nu se urăsc propriu-zis unul pe celălalt, ci mai degrabă se tachinează. Au fost mai multe episoade în celebra serie în care am văzut că nu ar putea trăi unul fără celălalt.